Batum. Piesa in 4 acte - Mihail Bulgakov

Traducere, note si studiu introductiv de Nicolae Bosbiciu „Dupa ce toate scrierile mele au fost interzise, printre cetatenii carora le eram cunoscut ca scriitor au inceput sa se auda voci care-mi dadeau unul si acelasi sfat: Sa scriu «o piesa comunista» ([…]) si, in afara de asta, sa ma adresez Guvernului U.R.S.S. cu o scrisoare de pocainta care sa contina renuntarea la opiniile mele anterioare, exprimate in textele literare, si asigurarea ca de acum voi munci ca un scriitor-poputcik, devotat ideii comunismului. Scopul: sa ma salvez de haituiala, saracie, si, in final, de pieirea iminenta. Acest sfat nu l-am ascultat. Ma indoiesc ca as fi izbutit sa apar in fata Guvernului U.R.S.S. intr-o lumina favorabila alcatuind o scrisoare mincinoasa, care ar fi insemnat un salt politic murdar si totodata naiv. Iar incercari de a scrie o piesa comunista n-am facut, stiind bine ca o astfel de piesa nu mi-ar fi iesit. Dorinta ferma de a-mi curma chinurile ca scriitor ma determina sa ma adresez Guvernului U.R.S.S. cu o scrisoare sincera.” (Mihail Bulgakov, scrisoare din 28 martie 1930, adresata Guvernului U.R.S.S. si lui Stalin) * * * Obsesia pentru Stalin se mentine in continuarea investigatiei referitoare la relatia artist-suveran politic din celelalte doua piese despre Moliere si Puskin, urmate de tribulatiile pe aceasta tema din romanul Maestrul si Margareta. Bulgakov realizeaza ca revolutia este intotdeauna si teatru, prin urmare, a scrie despre Stalin insemna sa arati ceea ce nu fusese niciodata dezvaluit, secretul care se ascunde dincolo de persona „zeului atotputernic”, in orizontul indepartat al adolescentei, tainuit, ascuns cu grija, apoi mitizat dupa confiscarea de catre dictator a memoriei colective. Greseala lui Bulgakov a constat in faptul de a cauta documente, altele decat cele oficiale, despre perioada adolescentei dictatorului, care, fireste, au fost ascunse in negura misterului de care acesta si-a inconjurat, de altfel, intreaga viata si activitate in cadrul partidului. Stapanul misteriosului „Ordin al Purtatorilor de Sabii” nu dorea ca scriitorul sa stea de vorba cu martorii oculari ai evenimentelor de la Batum, ci prefera sa-i faca sa dispara pe Koba si Soso, de descoperirea carora se ferea deplin. Acolo, in trecutul acela se aflau lucruri pe care, mai tarziu, cand devenise zeul tutelar, Stalin nu le dorea sa fie stiute, pentru ca acestea constituiau vulnerabilitatile sale, ceea ce se afla dincolo de statuia omului de otel. - Nicolae Bosbiciu * * * Faptul ca – la apogeul Marii Terori staliniste – Mihail Bulgakov nu moare de foame sau nu e impuscat si el in gulag se datoreaza ciudatei simpatii pe care Stalin o arata fata de acest oponent recunoscut al regimului sovietic. In schimb, scriitorului, nu i se publica nimic, dupa cum spectacolele cu piesele sale sunt interzise pe loc. I se permite doar sa supravietuiasca. Cat inca? Nu intamplator, in dramatizarea pe care el o face romanului lui Cervantes, Cavalerul Albei Luni (sub a carui viziera apare brusc Stalin) il ameninta pe Don Quijote (adica pe Bulgakov) ca rabdarea i-a ajuns la capat si ca ii cere sa se recunoasca invins. Or, tocmai acestui invins avertizat, Teatrul de Arta din Moscova ii comanda o piesa ce urma sa fie jucata in decembrie 1939, celebrandu-l pe dictatorul sexagenar. Cantarind posibilele riscuri si avantaje, Bulgakov scrie Batum, drama despre tineretea revolutionara a lui „Soso” (adica „plapandul”, cum isi alinta maica-sa fiul, pe care il visa viitor episcop!). Piesa e acceptata si de teatrul moscovit, si de cenzura, incep preparativele montarii ei. Dar de la Kremlin cade, ca un trasnet, verdictul: Stalin nu e de acord ca piesa sa ajunga pe scena. Dovada, probabil, ca Soso – fost elev de scoala parohiala si copil de cor bisericesc, fost seminarist, caruia, in clandestinitatea lui revolutionara, i se spusese si „Preotul” – intuise ca in replicile echivoc-religioase din ultimele doua tablouri ale piesei se ascunde ceva necurat. Or, intotdeauna, la Bulgakov, ambiguitatea mistica a limbajului si a imaginii semnaleaza prezenta „demonului blestemat” in lume. Alcatuind si un amplu dosar documentar-analitic, poetul Nicolae Bosbiciu a avut curajul sa traduca piesa aceasta atat de controversata pana azi, intregind, in exegeza romaneasca, fizionomia uman-vulnerabila a marelui scriitor rus. - Ion Vartic