Masinaria Cehov - Matei Visniec

Draga Anton Pavlovici,

Sunt ani de zile de cind incerc sa va trimit aceasta scrisoare pentru a va spune ca fascinatia pe care o exersati asupra mea este cu totul misterioasa. Dar nu la lectura ma tulbura in primul rind piesele dumneavoastra. Gurile rele spun de altfel ca toate paginile de teatru pe care le-ati scris nu formeaza, de fapt, decit o singura, vasta piesa. si e adevarat ca personajele dumneavoastra s-ar putea plimba nestingherite dintr-o piesa in alta, din Unchiul Vania in Pescarusul, din Trei surori in Ivanov, pentru ca atmosfera si cadrul ramin aceleasi... Gurile rele mai spun deasemenea ca piesele dumneavoastra sunt niste ferestre mici prin care publicul priveste, din exterior, intr-o casa de nebuni – casa de nebuni a lumii cehoviene in care ati inchis o intreaga epoca, sau mai bine zis un sfirsit de epoca, o lume pe cale sa apuna, o lume pe care istoria a maturat-o de altfel fara mila imediat dupa ce ati binevoit sa muriti. Cum spuneam, piesele dumneavoastra m-au fascinat nu atit la lectura ci atunci cind le-am vazut montate intr-o vreme cind eu insumi eram inchis in casa de nebuni a comunismului (sau a utopiei, daca vreti). Pare de necrezut, dar pe vremea construirii utopice si ubuiesti a "omului nou" piesele dumneavoastra erau foarte des montate in tarile Europei de Rasarit. Poate si din cauza faptului ca nimeni nu va putea cenzura intrucit faceati parte deja din "patrimoniul cultural al umanitatii", cum se spunea pre vremea aceea. Ori, cineva care facea parte din "patrimoniul cultural al umanitatii" nu putea fi interzis, nici macar atunci cind piesele sale erau montate in modul cel mai extravagant si nonconformist cu putinta. (Matei Visniec)